PORUNCA ÎNTÂI
EU SUNT DOMNUL, DUMNEZEUL TĂU!
SĂ NU AI ALŢI DUMNEZEI
ÎN AFARĂ DE MINE!
Cine ştie să citească aceste cuvinte corect, acela va găsi cu siguranţă în ele sentinţa pentru mulţi care nu respectă această Poruncă, cea mai aleasă dintre toate.
„Să nu ai alţi dumnezei!”
Astfel, câte unul îşi imaginează mult prea puţin prin aceste cuvinte. Le-a privit în mod prea superficial! El îşi închipuie desigur că idolatrii sunt în primul rând numai acei oameni care îngenunchează în faţa unui şir de figure din lemn, fiecare dintre ele reprezentând o anumită divinitate, se gândeşte poate şi la satanişti şi la alţii rătăciţi într-un mod asemănător, de care în cel mai bun caz îşi aminteşte cu milă, dar nu se gândeşte în acelaşi timp şi la sine.
Priviţi-vă doar o dată în linişte şi examinaţi-vă dacă nu cumva sunteţi şi voi aşa!
Unul are un copil care îi este efectiv mai presus de orice şi pentru care ar putea face orice sacrificiu, uitând de toate. Altul pune plăcerea pământească mai presus de orice şi, în cele din urmă, nu ar mai fi în stare, nici cu cea mai mare bunăvoinţă, să renunţe la această plăcere pentru altceva dacă i s-ar cere aceasta şi i s-ar oferi ocazia să ia de bunăvoie o decizie. Un al treilea, la rândul său, iubeşte banii, un al patrulea puterea, un al cincilea o femeie, un altul distincţiile pământeşti şi toţi se iubesc în toate acestea
din nou, la urma urmei doar … pe ei înşişi!
Aceasta este idolatrie în cel mai adevărat sens al cuvântului. Despre aceasta avertizează Porunca întâi! O interzice! Şi vai de cel care nu o urmează literalmente!
Această încălcare se răzbună imediat prin faptul că un asemenea om trebuie să rămână întotdeauna legat de pământ, atunci când trece dincolo, în ţinutul material-fin. În realitate însă, numai el singur s-a legat de pământ, prin dependenţa faţă de ceva ce se găseşte pe pământ! Prin aceasta el este reţinut din înălţarea sa în continuare, pierde timpul acordat lui în acest scop şi este în pericol de a nu părăsi la timp ţinutul material-fin, pentru a învia din acesta în împărăţia luminoasă a spiritelor libere.
Atunci el va fi antrenat în inevitabila descompunere a întregii materialităţi, care serveşte purificării în scopul învierii şi formării din nou a acesteia. Acest lucru înseamnă însă pentru sufletul uman moartea spirituală a întregii conştiinţe personale câştigate şi cu aceasta, de asemenea, distrugerea pentru eternitate a formei sale, precum şi a numelui său!
Respectarea acestei Porunci este menită să protejeze de acest lucru îngrozitor! Este Porunca supremă, pentru că ea rămâne cea mai necesară omului! Din păcate, el este înclinat mult prea uşor să se dedea unei oarecare dependenţe, care în cele din urmă îl înrobeşte! Însă ceea ce el permite să devină o dependenţă este transformat astfel într-un viţel de aur pe care îl pune pe cel mai înalt loc, acesta devenind astfel idolul sau zeul fals care stă alături de Dumnezeul său, încă foarte adesea chiar mai presus de el!
Din păcate, există atât de multe „dependenţe” pe care omul şi le-a creat şi pe care şi le însuşeşte cu plăcere şi cu cea mai mare nepăsare! Dependenţa este predilecţia pentru ceva pământesc, aşa cum am arătat deja. Evident că există încă mult mai multe dintre acestea.
Însă cel care îşi însuşeşte o dependenţă, acela „este dependent”, aşa cum redă corect cuvântul. El este dependent prin acest fapt de materia grosieră atunci când ajunge în lumea de dincolo pentru continuarea dezvoltării sale şi nu se mai poate desprinde din nou cu uşurinţă de aceasta, este deci împiedicat, reţinut! Acest lucru poate fi denumit negreşit şi blestem care rămâne asupra lui, împovărându-l. Procesul este acelaşi, indiferent cum este exprimat în cuvinte.
Dacă în existenţa sa pământească îl pune însă pe Dumnezeu mai presus de toate, nu numai în închipuire sau în cuvinte, ci şi în intuiţia sa, deci în mod adevărat şi sincer, în iubire plină de respect care îl leagă precum de o dependenţă, atunci prin această legătură el va tinde imediat mai departe spre înalt în virtutea aceluiaşi efect, atunci când va ajunge în lumea de dincolo; căci el ia cu sine veneraţia şi iubirea pentru Dumnezeu, acestea îl sprijină şi în final îl duc în paradis, sălaşul spiritelor pure şi eliberate de toate poverile, legătura cu ele ducând numai spre luminosul Adevăr al lui Dumnezeu!
De aceea, fiţi atenţi să respectaţi cu stricteţe această Poruncă. Prin aceasta veţi fi feriţi de multe fire nefavorabile ale sorţii.
Abd-ru-shin
