Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Sibiu – Conferinţă publică

25 noiembrie, 2017: 17:00 - 19:00

 

 

CARE ESTE SCOPUL EXISTENȚEI NOASTRE?

SCURTĂ DESCRIERE:

Editura Alexander Bernhardt România are plăcerea de a prezenta doritorilor titlurile editurii, pe care aceasta le deţine și le răspândeşte în ţară.
Prezentarea va prilejui și dezvoltarea unei teme de actualitate, cu titlul de mai sus, dezvoltare ce va fi făcută în virtutea principiilor desprinse din opera lui Abd-ru-shin.
Tema va fi susţinută sub formă de conferinţă, dar va avea la final și o parte interactivă.

Care este rostul nostru în lume? De ce trăim pe acest pământ? Are viaţa noastră vreun scop, sau totul este hazard şi întâmplare oarbă? Care este misiunea noastră, ca fiinţe umane, în această existenţă terestră?

Ce aşteaptă de la noi Cel care ne-a dăruit viaţa şi este Făcătorul tuturor celor ce există?

Acestea sunt întrebări care vibrează în sufletul căutătorului de Adevăr şi care nu-i dau linişte.

Depăşind toate graniţele sistemelor filosofice şi ale doctrinelor religioase, venind de dincolo de ele, Mesajul Graalului aruncă lumină asupra originii şi ţelului fiinţei umane, oferind cautătorului serios o perspectivă măreaţă şi cuprinzătoare asupra întregii existenţe şi deveniri.

Pentru cel care se străduieşte să absoarbă şi să transforme în faptă cunoaşterea mediată de opera „În Lumina Adevărului” – Mesajul Graalului de Abd-ru-shin, se naşte treptat o altă atitudine faţă de viaţa pământească, care capătă astfel un nou înţeles şi un nou sens.

ADRESĂ:

Pensiunea Rubin, Piața Crișan nr. 7C, sala de conferințe, etaj II

DATA ŞI ORA:

Sâmbătă, 25 noiembrie 2017, între orele 17:00 – 19:00

La sfârşitul conferinţei se vor putea pune întrebări în legătură cu tema prezentată.

Intrarea liberă.

Detalii

Data:
25 noiembrie, 2017
Timp:
17:00 - 19:00

Loc de întâlnire

Sibiu2
Pensiunea Rubin, Piața Crișan nr. 7C, sala de conferințe, etaj II
Sibiu,