PENTRU UNII OAMENI, OPERA
„ÎN LUMINA ADEVĂRULUI”
A DEVENIT LUMINĂ ŞI TOIAG
ÎN FORMAREA VIEŢII PĂMÂNTEŞTI.
PRIN CE RECUNOAŞTERE PERSONALĂ
POATE FI EXPLICAT ACEST LUCRU?
Aşa cum a fost deja arătat în expunerea precedentă, opera „În Lumina Adevărului” oferă răspuns la întrebările asupra sensului vieţii şi asupra relaţiei omului cu natura şi cu creaţia.
Pentru autorul operei „În Lumina Adevărului”, clarificarea diferenţei dintre natura omului şi natura animalului este un punct de plecare important în explicaţiile sale. Autorul diferenţiază omul de animal prin faptul că omului îi atribuie o personalitate spirituală, iar animalului una substanţiată. Ambele genuri – spiritual şi substanţiat – sunt foarte diferite în privinţa posibilităţilor lor de acţiune şi, drept urmare, şi în privinţa domeniului lor de responsabilitate. De fapt, în cazul omului şi, de asemenea, în cazul animalului, originea existenţei personale nu este corpul, ci sufletul; totuşi, animalele au un suflet substanţiat, iar în cazul oamenilor, sufletul trebuie privit doar ca un fel de înveliş pentru adevăratul nucleu spiritual. Adevărata personalitate a omului este de origine spirituală. Aceasta îi conferă omului, în comparaţie cu animalul, un domeniu de acţiune mult mai mare şi mai extins. Din această cauză, responsabilitatea de care omul trebuie să ţină seama este, în mod corespunzător, cu mult mai mare decât cea a animalului. Sufletul animal se încarnează corespunzător naturii sale într-un corp animal ce se dezvoltă, iar sufletul uman, urmându-şi la rândul său natura, într-un corp uman ce se dezvoltă.
Dacă omul de pe pământ este privit din perspectiva operei „În Lumina Adevărului”, atunci avem, pe de o parte, corpul pământesc care, corespunzător felului substanţei sale, aparţine pământului, iar pe de altă parte, personalitatea omului, care este de un alt gen de substanţă, mai uşoară. Personalitatea unui om se diferenţiază întotdeauna de cea a semenilor săi, aşa încât nu pot să existe niciodată doi oameni de pe pământ cu adevărat identici.
Dacă la baza acestei reflectări sunt puse alte afirmaţii ale operei „În Lumina Adevărului”, atunci personalitatea omului – şi anume nucleul său spiritual – nu este o componentă a pământului. Nucleul spiritual, respectiv omul spiritual este o specie cu totul aparte, ce este atât de diferită de specia materiei pământului, încât ea nu poate fi nici măsurată şi nici înţeleasă cu instrumente materiale. Totuşi, un om poate percepe în multe momente specia sa spirituală, respectiv nucleul spiritual, la sine însuşi sau chiar la semenii săi. Dacă, pornind de aici şi urmărind această logică, se ajunge la recunoaşterea faptului că personalitatea spirituală există cu adevărat, apare întrebarea: de unde vine acest spiritual şi de ce se încarnează el în omul de pe pământ?
Opera „În Lumina Adevărului” indică faptul că personalitatea spirituală este plecată din patria sa spirituală pentru a deveni activă, cu ajutorul corpului pământesc, în cele mai diferite moduri şi, acumulând experienţă din aceasta, să dobândească singură o maturitate mai mare şi mai înaltă. Odată atins în acest mod nivelul cel mai înalt de maturitate, personalitatea spirituală se întoarce în patrie, pentru a exprima apoi în planul spiritual de acolo ceea ce a câştigat.
Punând ca bază acest punct de vedere, rezultă în continuarea şirului de idei faptul că atât devenirea personalităţii spirituale, cât şi viaţa pământească însăşi, au loc sub condiţiile unei dezvoltări predefinite. Această predefinire este numită de autor în opera sa „legile creaţiei”, care mai pot fi desemnate şi ca expresia Voinţei Creatorului.
O recunoaştere a legilor creaţiei, cărora le este supus atât tot ce este material, cât şi tot ce este imaterial, conduce în final în mod inevitabil şi la recunoaşterea Creatorului, din a cărui Voinţă provin aceste legi.
Pentru ceea ce este material există denumirea „lumea aceasta”, iar pentru imaterial, denumirea „lumea cealaltă”. Ambele genuri – lumea aceasta şi lumea cealaltă – sunt unite în om; şi ambele aparţin creaţiei, care s-a format din Voinţa lui Dumnezeu.
Tot ceea ce noi percepem drept material, de exemplu razele Soarelui, ce luminează şi încălzesc, mişcările circulare ale planetelor, precum şi toate celelalte care prezintă o mişcare sau o radiaţie, se supune predefinirii legilor creaţiei şi primeşte pentru mişcarea sau radiaţia sa forţa din radiaţia Creatorului. Astfel, tot ceea ce este determinant pentru oameni, fie din lumea aceasta sau chiar din lumea cealaltă, este mereu dependent de Creator şi trebuie să se încadreze în legile acestuia. Dacă o astfel de încadrare nu are loc sau are loc doar parţial, atunci se ajunge la coliziuni cu legile creaţiei, din care trebuie să rezulte întotdeauna o pagubă pentru omul respectiv.
Pentru unii cititori ai operei „În Lumina Adevărului” se naşte, prin dezbaterea intensă a afirmaţiilor conţinute în aceasta, o imagine ce devine mereu mai clară şi mai evidentă despre Creator şi Voinţa sa, ca lege a creaţiei. Premisa pentru aceasta este totuşi recunoaşterea personală a faptului că existent umană nu se limitează la o viaţă omenească pământească şi a faptului că omul este o parte a creaţiei. Aici sunt imperios necesare recunoaşterea şi respectarea legilor care acţionează în creaţie, cât şi încadrarea proprie, cu toată dăruirea, în Voinţa Creatorului. În acest proces, omul respectiv câştigă în continuare şi recunoaşterea asupra conţinutului profund de adevăr al diferitelor tradiţii religioase, care fac ca înţelegerea lui Dumnezeu să devină tot mai puternică.
Opera „În Lumina Adevărului” dă o multitudine de răspunsuri atât omului care vrea să considere afirmaţiile exclusiv din punctul de vedere al lucrurilor lumii pământeşti, ce pot fi înţelese intelectual, cât şi celui care, dincolo de aceasta, caută să înţeleagă şi cu felul său spiritual de a fi afirmaţiile acestei opera unice. Celui din urmă, cu ocazia cercetării sale, i se trezeşte şi recunoaşterea motivului pentru care opera „În Lumina Adevărului” poartă titlul suplimentar de „Mesajul Graalului”. Şi semnificaţia numelui autorului, „Abd-ru-shin”, îşi găseşte în aceasta o explicaţie. Pentru cititorii care au recunoscut pentru ei înşişi în opera „În Lumina Adevărului” un sens al vieţii orientat către un ţel, această operă a devenit lumină şi toiag în formarea vieţii pământeşti, prin care ei îşi determină şi drumul mai departe, în lumea de dincolo.
De cele mai multe ori, în asemenea oameni se trezeşte totodată un mare imbold de a-l onora pe Creator şi de a-i mulţumi. Cu aceasta este evident că aceşti oameni se întrunesc pentru ca împreună, în rugăciune, să-l slăvească pe Creator. Dată fiind dorinţa atât de adâncă de mulţumire, de onorare şi de slăvire, este de înţeles că aceasta are loc numai în spaţii închise.
Acces în asemenea spaţii de rugăciune primesc numai persoanele la care premisele pentru aceasta au fost clarificate într-o discuţie prealabilă.
Procesul mulţumirii, onorării şi slăvirii este ceva foarte personal, ce răzbeşte în afară din adâncul personalităţii spirituale, fără a tinde totuşi spre nicio formă de expresie rituală.
Cititorul operei „În Lumina Adevărului”, care a dobândit o indicație de drum prin această operă ce i-a devenit lumină şi toiag pentru dezvoltarea personalităţii sale spirituale, resimte în sine dorinţa cu adevărat măreaţă ca, în formarea drumului său pământesc, să acţioneze aducând armonie şi înnobilare în mediul său înconjurător.
Siegfried Bernhardt
înapoi la „Gânduri despre Mesajul Graalului”